Elegie
Tremură aceeaşi apă şi frunză
la bătăile aceluiaşi ceas.
În ce tărîm şi-n ce somn te-ai oprit?
Cerească subt ce iarbă-ai rămas?
Se revarsă în mine drumurile
toate pe cari ai umblat.
Oglinda-ţi mai păstrează chipul
şi după ce-ai plecat.
Fără gînd, fără-ndemn, fără glas,
cu mîneca şterg ochiuri ude.
Un vecin prin zidul meu aude
răbdarea neagră a aceluiaşi pas.
Lucian Blaga
Elegy
The same water and same leaf
tremble at the striking of the same clock.
In what realm, in what dream have you stopped?
Are you still celestial under that grass?
All the roads you traveled
pour into me.
The mirror still holds your face,
even now when you have gone.
Without thought, without prompt, without voice,
I wipe the wet panes with a sleeve.
Through my wall a neighbor hears
the dark patience of the same footfall.
(my translation)